Safetech Innovations este co-organizator al Capture the Flag-Universitatea din Suceava, competiție dedicată securității cibernetice

Safetech Innovations este co-organizator al Capture the Flag-Universitatea din Suceava, competiție dedicată securității cibernetice

București, 21 octombrie 2021 Safetech Innovations, o companie românească de securitate cibernetică listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, anunță implicarea în calitate de co-organizator în cadrul CTF-USV (Capture the Flag), competiție dedicată studenților din România și străinătate ce constă în rezolvarea unui număr de probleme de securitate cibernetică la nivelul unor aplicații web. Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și Assist Software România sunt ceilalți parteneri de tradiție ai acestei competiții, cărora li se alătură în premieră anul acesta, Universitatea Națională de Apărare Carol I. 

Ne bucurăm ne implicăm pentru al șaselea an la rând în organizarea acestui eveniment alături de Universitatea Ștefan cel Maredin Suceva, Assist Software România și Universitatea Națională de Apărare Carol I. În cadrul Safetech, educația reprezintă un nucleu de bază al activității noastre, deoarece securitatea cibernetică este o industrie în care învățăm în mod continuu. Credem că este important să investim în viitoarele generații de specialiști în securitatea informațiilor și să le oferim șansa să pună în practică noțiunile învățate pe parcursul ciclului universitar. Obiectivul nostru legat de această competiție este să atragem cât mai mulți membri ai mediului privat și academic și cu care să transformăm împreună acest eveniment într-unul de tradiție pentru domeniul securității cibernetice în România,” a declarat Victor Gânsac, CEO al Safetech Innovations.

Competiția se va desfășura online în perioada 18-19 noiembrie 2021, iar studenții din instituții academice acreditate din România și străinătate se pot înscrie prin formarea unor echipe de maximum patru persoane. De asemenea, aceștia trebuie să aibă alături un mentor sau antrenor din cadrul universității din partea căreia se înscriu.

Provocările în cadrul competiției constau în captarea unui număr de coduri (flags) la nivelul aplicațiilor web sau sistemelor cu vulnerabilități induse. Studenții vor analiza și rezolva sarcini specifice rețelelor de calculatoare și probleme de securitate a datelor într-un mediu virtual găzduit pe o platformă informatică dedicată. În funcție de fiecare sarcină rezolvată, echipele vor primi un număr de puncte, iar la final va fi realizat un clasament general. Echipele clasate pe primele trei locuri vor fi premiate.

„Suntem încântați să remarcăm evoluția acestei competiții și ne dorim ca studenții din România și de peste hotare să se înscrie într-un număr cât mai mare și la ediția de anul acesta. Avem un juriu format din profesioniști cu experiență în securitatea cibernetică, din mediul privat, implicați direct în gestionarea problemelor tot mai acute din domeniul securității informaționale. Aceștia își desfășoară activitatea în cadrul entităților co-organizatoare fiind în contact direct cu provocările emergente de pe piața serviciilor digitale. Acest lucru conferă concursului CTF-USV nivelul de complexitate așteptat,” a declarat prof.dr.ing. Alin Potorac, coordonatorul competiției din partea Universității Ștefan cel Mare din Suceava.

La ediția de anul trecut au participat 29 de echipe de studenți din România, Moldova și Ucraina. Pe primele trei locuri s-au clasat două echipe din cadrul Universității Politehnica din București, locurile 1 și 3, pe locul doi fiind clasată o echipă din cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”. Mai multe detalii despre competiție sunt disponibile la https://ctf.usv.ro/.

***

Despre Safetech Innovations

Înființată în 2011, Safetech Innovations este în prezent unica companie dedicată securității informației de pe piața românească, specializată în domeniul securității cibernetice și implementării soluțiilor de securitate cibernetică. Serviciile Safetech Innovations includ protecția datelor, identificarea vulnerabilităților și riscurilor, răspunsul la incidentele de securitate cibernetică (prin STI CERT – Safetech Cybersecurity Incident Response Center) și crearea unei culturi organizaționale orientate spre siguranță, precum și implementarea soluțiilor și măsurilor de securitate cibernetică. Compania are un portofoliu larg de clienți, colaborând cu peste 10 instituții cheie din sectorul financiar-bancar autohton, jucători internaționali, precum și companii locale din sectoarele energiei, FMCG, telecomunicațiilor, IT&C și transporturi. Safetech Innovations (SAFE) este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, iar din luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB, având a treia cea mai mare pondere, respectiv 9,58%. www.safetech.ro

 

Ultimele articole