Mircea Varga este noul Președinte al Consiliului de Administrație al TEILOR Holding

Mircea Varga este noul Președinte al Consiliului de Administrație al TEILOR Holding

TEILOR Holding S.A., un grup de companii care include lanțul de magazine de bijuterii de lux, TEILOR, compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN și Teilor Invest Exchange, anunță numirea lui Mircea Varga în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al holdingului. Consiliul de Administrație al TEILOR Holding este format din trei membri, respectiv, Mircea Varga, Florin Enache, fondatorul holdingului și Narcis Stan, Director Executiv al Invest Intermed GF IFN și Teilor Invest Exchange. Valabilitatea mandatelor celor trei membri se întinde până la data de 14 septembrie 2023.

Încă de când s-a alăturat echipei TEILOR în urmă cu doi ani, Mircea a fost un pilon principal în elaborarea strategiei de dezvoltare a afacerilor grupului, strategie care a culminat cu atragerea de capital de la investitorii de la Bursa de Valori București și listarea obligațiunilor corporative la BVB. Experiența aprofundată de business și cunoștințele lui Mircea au contribuit deja la transformarea TEILOR Holding de la o afacere de familie la un grup cu amprentă regională, în plină expansiune în Europa. Suntem încântați că Mircea preia conducerea consiliului și încrezători că împreună vom dezvolta și mai mult afacerile la nivelul grupului având alături de noi și investitorii TEILOR Holding,” au declarat Florin Enache și Narcis Stan.

Mircea Varga este un executiv cu o experiență profesională de peste 26 de ani în multinaționale și companii locale din diverse industrii, precum PwC România și Țiriac Group. Acesta deține expertiză dovedită în domeniul M&A și atragerea de capital, proiecte de transformare organizațională, precum și în proiecte de management al schimbării și al crizelor organizaționale.

În ultimii doi ani, Mircea s-a concentrat pe acordarea de consultanță de specialitate către companii care vizează transformarea organizațională și creșterea profitabilității. Anterior numirii în funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al TEILOR Holding, Mircea a fost membru independent în cadrul consiliului, fiind responsabil de coordonarea întregului proces de listare a obligațiunilor corporative ale holdingului pe piața AeRO a Bursei de Valori București la finalul anului trecut. Începând cu luna aprilie a acestui an, Mircea Varga este membru și în Consiliul de Administrație al Safetech Innovations, companie românească de securitate cibernetică listată pe piața AeRO a BVB.

“Mă onorează încrederea acordată de colegii mei din cadrul consiliului și sunt convins că împreună cu ei, precum și cu echipele din cadrul companiilor care fac parte din holding, vom atinge obiectivele stabilite pentru acest an și nu numai. TEILOR Holding se află într-o etapă de dezvoltare accelerată, atât în Romania, cât și la nivel european, datorită capitalului atras la finalul anului trecut prin emiterea și listarea obligațiunilor holdingului la Bursa de Valori București. Ne propunem ca în următorii ani să creștem indicatorii de business la nivelul tuturor companiilor din grup prin extinderea afacerilor și să transformăm TEILOR Holding într-un jucător semnificativ în domeniile sale de activitate, la nivel european,” a declarat Mircea Varga, Președinte al Consiliului de Administrație al TEILOR Holding.

În 2021, TEILOR Holding a înregistrat o cifră de afaceri combinată la nivelul celor trei entități ale Grupului de 282,7 milioane de lei, în creștere cu 47% față de anul 2020, EBITDA de 45,3 milioane de lei, o apreciere de 10% comparativ cu 2020 și un profit net de 26,7 milioane de lei, o scădere de 13%. La nivelul celor trei entități, în 2021, lanțul de magazine de bijuterii de lux, TEILOR a înregistrat o cifră de afaceri 231,5 milioane de lei, o creștere cu 65% față de anul 2020, o EBITDA de 33,3 milioane de lei, o majorare cu 46% și un profit net de 19,8 milioane de lei, în creștere cu 17% comparativ cu anul anterior.

Compania de intermediere financiară, Invest Intermed GF IFN a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 46,8 milioane de lei, o creștere cu 3%, iar cea de-a treia entitate din cadrul holdingului, Teilor Invest Exchange a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 13,5 milioane de lei, o creștere cu 38% comparativ cu anul 2020 și un profit net de 4,5 milioane de lei.

____________________

Despre TEILOR

TEILOR este un lanț internațional de magazine de bijuterii de lux cu o tradiție de 24 de ani. Prezent în România, Polonia, Ungaria și Bulgaria, TEILOR deține 60 de magazine fizice și o prezență online puternică prin intermediul platformelor sale de comerț electronic teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.pl și teilor.bg. Colecțiile TEILOR includ bijuterii din aur, precum și bijuterii unice incrustate cu diamante și pietre prețioase adaptate dorințelor clienților.

Despre Invest Intermed GF IFN

Invest Intermed GF IFN, care operează sub marca MoneyGold, furnizează servicii de finanțare în sistem de împrumut cu gaj, exclusiv persoanelor fizice.

Despre TEILOR Invest Exchange

TEILOR Invest Exchange, care operează sub marca MoneyGold, a fost înființată în 2012 și este axată pe activitatea de exchange și transfer de bani. Compania își desfășoară activitatea printr-o rețea de 73 de agenții prezente în toată România.

Ultimele articole