București, 11 ianuarie 2022 – Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, anunță achiziționarea unei noi ferme în județul Teleorman, în apropiere de nucleul Roșiori. Ferma se întinde pe o suprafață de aproximativ 440 ha de hectare de teren, iar valoarea tranzacției se ridică la aproximativ 1,4 milioane de lei.
„Ne bucurăm să începem anul cu o nouă achiziție a unei ferme și să continuăm procesul de extindere a suprafeței exploatate de către Holde. Prin urmare, în clipa de față operăm peste 12.000 ha de teren și suntem încrezători în perspectivele de viitor ale fermelor noastre. Pentru 2022 avem în plan ca prin extinderea suprafeței exploatate să ajungem la patru nuclee Holde și să continuăm investițiile adiționale în echipamente și silozuri, precum și în sisteme de irigații. Extinderea și planurile noastre de dezvoltare implică costuri semnificative, dar cunoaștem deja extrem de bine domeniul în care activăm și suntem conștienți că fără astfel de investiții, atât în ferme cât și în dotarea acestora, nu putem face o agricultură modernă și profitabilă pentru acționarii noștri,” a declarat Liviu Zăgan, director general Holde Agri Invest.
Cele 440 de ha de teren ale fermei recent achiziționate sunt poziționate între terenurile existente pe care Holde le exploatează deja în zona Roșiori. În urma acestei achiziții, nucleul Roșiori se întinde pe o suprafață totală de aproximativ 4.000 de ha, iar compania estimează o creștere a productivității în anii următori. Pe noua suprafață, pentru anul agricol 2021-2022, Holde are în vedere producerea de culturi, precum grâu – 86 ha, porumb – 118 ha și floarea-soarelui – 236 ha.
Acțiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 octombrie 2020 și se tranzacționează sub simbolul bursier HAI. Compania are o capitalizare de piață de peste 100 milioane de lei, iar începând cu data de 11 octombrie 2021, acțiunile HAI sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de BVB pentru piața AeRO. În cadrul acestui indice, Holde deține a doua cea mai mare pondere.
###
Despre Holde Agri Invest
Holde Agri Invest este o companie inițiată de un grup de antreprenori români având ca obiectiv dezvoltarea acesteia pentru a deveni lider în domeniul agriculturii din România. Înființată în 2018, compania exploatează peste 12.000 de hectare de teren, organizate în trei nuclee – ferma Roșiori situată în Roșiori de Vede (județul Teleorman), Frumușani (județul Călărași) și Videle (județul Teleorman). Începând din octombrie 2020, Holde Agri Invest este o companie publică cotată pe piața AeRO a Bursei de Valori București cu simbolul HAI, iar din luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB, având a doua cea mai mare pondere.