EMI preia integral compania belgiană, Decran, producător de uși industriale din oțel

EMI preia integral compania belgiană, Decran, producător de uși industriale din oțel
București, 20 aprilie 2022   EMI, liderul național în domeniul soluțiilor și serviciilor complete pentru acces industrial, anunță preluarea integrală a pachetului de acțiuni din Decran, o companie din Belgia specializată în producerea și instalarea de uși industriale din oțel. Aceasta este cea de-a doua tranzacție de tip M&A efectuată de EMI în Belgia, după preluarea pachetului majoritar de acțiuni din Access System la începutul lunii martie.

Odată cu această tranzacție, realizăm încă un pas în atingerea obiectivului pe termen lung, de a deveni furnizorul preferat în România și Europa de soluții totale industriale și pentru proiecte tehnice complexe. Decran este o companie stabilă din punct de vedere financiar, cu produse proprii de cea mai înaltă calitate și cu un potențial de dezvoltare ridicat. În urmă cu o lună de zile anunțam achiziția Access Systems, prin care ne consolidam prezența în regiunea Valoniei. Astăzi, prin achiziționarea Decran intrăm în regiunea Flandrei și, prin urmare, soluțiile și serviciile noastre de acces industrial vor acoperi întregul teritoriu din această țară. Le urez bun-venit noilor colegi în echipa EMI și sunt încrezător că împreună cu ei și cu colegii din Access Systems vom dezvolta cele mai bune practici în materie de acces industrial și vom realiza sinergii care vor veni în beneficiul clienților atât din punctul de vedere al costurilor finale pentru aceștia cât și în ceea ce privește calitatea furnizată,” a declarat Jerome France, fondator și CEO al EMI.

Decran este prezentă pe piața din Belgia din anul 1996 și este specializată în producerea și instalarea de uși din oțel ignifuge și neignifuge pentru uz industrial în interior și exterior. Ușile sunt realizate în cadrul unei fabrici proprii de producție din Slovacia, după care sunt transportate în Belgia și instalate la clienții companiei, care sunt preponderenți din regiunea Flandrei. Compania are 37 de angajați, dintre care 20 sunt poziționați în Belgia, în timp ce restul lucrează în cadrul fabricii din Slovacia. Portofoliul de clienți al Decran include în principal constructori industriali, precum Alheembouw, Willy Naessens sau Cordeel. De asemenea, compania deservește o gamă variată de fabrici și depozite din regiunea Flandrei.

Investiția în Decran este una strategică pentru EMI, care de acum înainte se va concentra pe realizarea de vânzări încrucișate între România și Belgia, intrând pe noi verticale și oferindu-le clienților o gamă întreagă de servicii, de la proiectare și producție, până la servicii de întreținere. Decran va continua să funcționeze în Belgia sub brandul propriu, iar fondatorul Lode Decraene va rămâne implicat în desfășurarea activității pentru cel puțin un an de zile în vederea finalizării procesului de tranziție.

În 2021, Decran a înregistrat o cifră de afaceri de 5,4 milioane de euro. De partea cealaltă, EMI a înregistrat venituri de 14 milioane de euro în 2021, o creștere cu 23% față de anul 2020. Compania consideră că pe fondul dezvoltării tot mai accelerate a proiectelor de logistică în 2021, clienții din zona industrială și de logistică vor rămâne principalii vectori de dezvoltare și în următorii ani. În 2022, EMI vizează venituri totale de 22 milioane de euro, incluzând cifra de afaceri realizată de Access Systems și Decran.

În ceea ce privește procesul de extindere al EMI la nivel internațional, grupul l-a numit recent pe Charles Colle în funcția de Head of International Expansion. Charles este un executiv care, în ultimii 11 ani, a dobândit experiență atât în industria alimentară, cât și în cea imobiliară din Belgia, lucrând în principal în cadrul unor proiecte de dezvoltare a afacerilor și restructurare financiară. Modul său de gândire la nivel comercial, abordarea structurată și conexiunile sale de pe piața din belgiană îl recomandă în vederea creșterii în continuare a EMI în această piață. De asemenea, Charles va fi responsabil de activitatea companiei pe piețele externe în care EMI a intrat deja sau în care are în vedere să pătrundă în viitor.

Aștept cu nerăbdare să construiesc o a doua piață pentru EMI, valorificând pe deplin punctele forte individuale ale tuturor celor trei companii, expertiza Morphosis și a altor investitori, precum și experiența și conexiunile CEO-ului grupului, domnul Jerome France,” a declarat Charles Colle, Head of International Expansion în cadrul EMI.

EMI are o experiență de 22 de ani pe piața din România, specializându-se în soluții de acces industrial – uși, porți, rulouri, cortine, garduri și alte închideri industriale. Compania are 80 de angajați și furnizează soluții integrate, de la consultanță, proiectare, fabricare, montare, până la mentenanță și service, pentru soluții globale de acces pentru sectorul industrial, comercial și logistic. La fabrica sa de la Căteasca, EMI dezvoltă inclusiv soluții tehnice unicat, adaptate nevoilor clienților.

D.C. Corporate Finance a asistat EMI în etapa de due dilligence financiar, în timp ce casa de avocatură, Astrea, a asistat compania în toate aspectele juridice și fiscale ale tranzacției.

În luna septembrie 2021, EMI a anunțat intrarea în acționariatul companiei a fondului de private equity, Morphosis Capital, care a achiziționat împreună cu investitorii fondului o participație de 51% pentru 15 milioane de euro.

 

***

Despre EMI

EMI este liderul de piață în domeniul sistemelor industriale de acces. De la înființarea sa în 2000, compania s-a specializat în soluții integrate de consultanță, proiectare, fabricare, montare, mentenanță și service pentru soluții industriale de acces dedicate industriei, centrelor comerciale și centrelor logistice. EMI are o fabrică proprie la Căteasca, în apropiere de Pitești, unde creează soluții specifice și personalizate pentru clienții companiei. Fabrica este în topul producătorilor europeni datorită sistemului său de producție performant, dotat cu echipamente de ultimă generație. EMI și-a dezvoltat echipe de intervenție care acoperă întreaga țară și sunt disponibile într-un interval foarte scurt, majoritatea intervențiilor fiind în maxim 24 de ore. www.emi.ro.

 

 

Ultimele articole