Bento – Intellectually Curious (BVB: BENTO), companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și Cloud, anunță semnarea unui contract cu Volta X Solar Systems (Volta X), o companie locală ce furnizează soluții la cheie pentru sisteme fotovoltaice, eficiență energetică, sisteme de stocare a energiei și stații de încărcare pentru mașini electrice. În cadrul Volta X, Bento va implementa produsul software propriu, Bento Field Service Management (Bento FSM).
„Semnarea parteneriatului cu Volta X reprezintă accesarea unei noi industrii pentru Bento, pe care o numim „Clusterul de Service”. Aceasta constituie o nișă complexă incluzând sectoare diverse precum serviciile și mentenanța sistemelor HVAC, securitate, sistemele fotovoltaice și aparatura medicală. În contextul acestui cluster, am construit deja un pipeline solid pentru care avem în vedere implementarea unei soluții cvasi-standardizate ce le va permite acestora să-și eficientizeze și automatizeze operațiunile echipelor de teren. Parteneriatul cu Volta X reprezintă un reper încurajator în această direcție și suntem entuziasmați să explorăm împreună oportunitățile pe care le oferă această colaborare”, a declarat Vlad Bodea, Cofondator și Membru Consiliu de Administrație Bento.
Implementarea Bento FSM în cadrul Volta X va conduce la eficientizarea activității companiei, prin gestionarea fluxului de instalare a sistemelor fotovoltaice și optimizarea coordonării tehnicienilor aflați pe teren și a tuturor activelor care aparțin Volta X. În plus, prin Bento FSM, compania va monitoriza în mod centralizat locațiile și clienții, va reduce costurile și, implicit, va crește nivelul de satisfacție a clienților.
„Viziunea de la baza Volta X stă în reducerea amprentei de carbon prin adopția de energie solară ca soluție integrată, pentru un viitor mai verde. Compania noastră funcționează ca un one-stop-shop de energie 100% solară, având la bază setul complet de soluții care să acopere procesul de regenerare și eficientizare energetică: panouri fotovoltaice, stații de încărcare pentru mașini electrice, sisteme de stocare a energiei și soluții de eficiență energetică. În domeniul nostru, diferența stă în calitatea echipei interne: de la consultanți și ingineri specializați în ofertare și proiectare, la instalatori, electricieni și montatori avizați. Așadar, o bună optimizare a fluxului de servicii si monitorizarea soluțiilor implementate sunt esențiale pentru a atinge obiectivele vizate”, a declarat Marius Antonesi, Managing Partner Volta X Solar Systems.
De-a lungul celor peste 19 ani de existență, Bento a investit constant în îmbunătățirea serviciilor și soluțiilor pe care le furnizează clienților locali și internaționali, precum și în extinderea expertizei în domeniul IT&C. În prezent, Bento este una dintre puținele companii de tehnologie din România care dezvoltă produse software proprii. Produsele și soluțiile furnizate de Bento sunt utilizate de companii locale și internaționale care activează în domenii diverse, precum utilități (energie, apă, petrol și gaze), agricultură, inginerie industrială, media, FMCG, asigurări, producție de alimente.
Dintre soluțiile proprii dezvoltate, cele mai cunoscute sunt Bento FSM și Bento MDM. Bento FSM este o suită de aplicații dedicată companiilor care livrează servicii prin intermediul echipelor distribuite în teren, digitizând, automatizând și optimizând toate activitățile aferente. Pe cealaltă parte, Bento MDM este un sistem dedicat companiilor care administrează o flotă substanțială de dispozitive mobile, precum tablete, smartphones, POS, etc. Soluția permite o administrare centralizată a acestor dispozitive, impunerea de politici de securitate, urmărirea dispozitivelor prin GPS, gestionarea de la distanță a aplicațiilor și a setărilor, cât și blocarea dispozitivelor pentru a fi utilizate doar în scopul intenționat.
În primele nouă luni din 2023, Bento a înregistrat venituri din exploatare de 39 de milioane de lei, o creștere cu 103% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și un profit net de 12,1 milioane de lei, o apreciere cu 246% comparativ cu primele nouă luni din 2022. Compania este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 16 martie 2022 sub simbolul BENTO și are o capitalizare de piață de aproximativ 158 milioane de lei.
____________________
Despre Bento – Intellectually Curious
Bento, Intellectually Curious (2B Intelligent Soft S.A.) este o companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și Cloud. De-a lungul celor peste 19 ani de experiență, Bento a dezvoltat și implementat proiecte complexe cu aplicabilitate în industrii multiple pentru companii multinaționale din România, SUA și Elveția. Compania dispune de echipe complementare de management de proiect, analiză, prototipare, dezvoltare, testare, implementare, integrare și mentenanță care au capacitatea de a transforma idei, concepte și nevoi în soluții adaptate cerințelor fiecărui client în parte. Mizând pe experiența acumulată în optimizarea și automatizarea proceselor operaționale, compania a dezvoltat de-a lungul anilor propriile produse software, precum soluțiile Bento Mobile Device Management, Bento Field Service Management și Bento Smart Metering. De asemenea, Bento este un partener regional recunoscut pentru furnizori de renume, precum Microsoft, HPE și CISCO.
Despre Volta X Systems
VOLTA X Solar Systems oferă soluții la cheie pentru sisteme fotovoltaice, eficiență energetică, sisteme de stocare a energiei și stații de încărcare pentru mașini electrice.
One-Stop-Shop de energie 100% solară, VOLTA X este parte a grupului de companii Volta, cu experiență de peste 15 ani în domeniul soluțiilor de electricitate și energie regenerabilă. Prin serviciile oferite, VOLTA X Solar Systems își propune să crească adopția de energie regenerabilă și să ajute utilizatorii în reducerea amprentei de carbon.
VOLTA X deține propria echipă de peste 90 de specialiști și experți autorizați, oferind setul complet de servicii și soluții bazate pe energie solară: de la proiectare și instalare, la monitorizarea și mentenanța sistemelor fotovoltaice și a stațiilor de încărcare mașini electrice.
Independența energetică și serviciile de calitate sunt valorile de la baza Volta X și reprezintă garanția asumată față de clienți, companii, autorități publice și dezvoltatori de parcuri fotovoltaice.