70% dintre investitorii BVB tranzacționează cel puțin o dată pe lună, 60% investesc într-o companie pentru o perioadă mai scurtă de un an de zile

70% dintre investitorii BVB tranzacționează cel puțin o dată pe lună, 60% investesc într-o companie pentru o perioadă mai scurtă de un an de zile

Cornerstone Communications, firmă de consultanță locală specializată în relația cu investitorii și piața de capital, împreună cu MIA Marketing, companie românească de cercetare a pieței, au realizat în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022, primul studiu dedicat pieței de capital și comportamentului investitorilor de retail din România. Cercetarea a fost efectuată pe un eșantion de 177 de persoane, investitori de retail locali cu expunere în companii listate la Bursa de Valori București și s-a axat pe obiceiurile acestora de investiții.

Studiul nostru este primul exercițiu de acest fel realizat în istoria modernă a pieței de capital din România. Ultimii doi ani au însemnat o perioadă cu o activitate intensă – un număr record de listări și o criză de sănătate majoră, fiecare dintre acești factori conducând către un aflux de noi investitori. Numărul de investitori de retail din România este încă la un nivel redus comparativ cu alte țări din regiune, dar, cu toate acestea, baza locală de astfel de investitori este extrem de puternică. Acest lucru a condus la renașterea Bursei de Valori București ca instrument de finanțare pentru companiile antreprenoriale românești. Însă, pentru a dezvolta piața, trebuie să înțelegem cu toții care sunt motivele pentru care oamenii investesc dar și emitenții trebuie să fie conștienți la ce sunt atenți investitorii pentru a răspunde mai bine nevoilor lor. În acest context, cea mai îngrijorătoare concluzie a studiului este decalajul dintre orizontul investițional pe termen scurt al majorității investitorilor și perspectiva antreprenorilor care privesc lucrurile pe termen lung. Acest decalaj trebuie abordat printr-o comunicare transparentă între emitenți și acționari pentru a gestiona așteptările atât ale antreprenorilor cât și ale investitorilor,” a declarat Zuzanna Kurek, fondator și CEO al Cornerstone Communications.

Principalul criteriu de participare la studiu a fost ca respondenții să aibă capital plasat în acțiuni ale companiilor listate la Bursa de Valori București la momentul desfășurării cercetării. Conform analizei efectuate, 61% dintre participanții la studiu dețin acțiuni ale unor companii cotate atât la BVB și pe alte burse, în timp ce 39% dețin acțiuni listate doar la BVB. Persoanele care dețin acțiuni cotate la BVB au portofolii diversificate, acestea având investiții și în criptomonede (61,6%), urmate de depozite bancare (55,9%), proprietăți imobiliare (52%), metale prețioase (38,4%), titluri de stat (32,8%) și obligațiuni (32,2%). La nivel de categorie de vârstă, 79,2% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18-35 de ani, care dețin acțiuni listate la BVB au investit bani și în criptomonede, în timp ce doar 30,8% dintre persoanele de peste 45 de ani, cu dețineri la companii cotate la BVB dețin și monede virtuale.

Acest prim studiu dedicat pieței de capital și investitorilor de retail oferă multiple teme de gândire tuturor participanților de pe piața locală de capital – începând de la investitori, până la antreprenori și executivi, precum și instituții locale. Considerăm că baza de investitori locali este dinamică, aceștia crescându-și interesul și expunerea față de piața de capital românească, dar și către investiții alternative, cum ar fi criptomonedele, care au fost mult mai atractive decât titlurile de stat. Observăm diferențe între generații, precum generația sub 35 de ani, unde 70% dintre respondenți au început să investească în ultimii trei ani, și cea de peste 45 de ani, unde jumătate dintre aceștia sunt investitori activi de peste zece ani. Aceste generații oferă o imagine complet diferită a unui investitor din punctul de vedere al frecvenței tranzacționării, sectoarelor preferate, randamentului pe care îl caută și ce are în vedere atunci când ia decizii de investiții. Obiectivul nostru este să continuăm semestrial cercetările privind piața de capital din România, deoarece dorim să înțelegem mai bine comportamentul investitorilor locali, percepția și așteptările acestora față de această piață, pentru o mai bună interacțiune între companiile cotate la bursă și investitori,” a declarat Cristian Ștefănescu, Partener MIA Marketing.

53,7% dintre participanții la studiu dețin atât acțiuni cotate pe piața principală cât și pe piața AeRO, iar 44,1% dețin doar acțiuni listate pe piața principală a BVB. Totodată, doar 2,3% dintre participanți dețin acțiuni listate numai pe piața AeRO. În ceea ce privește structura investițiilor de pe cele două piețe, conform răspunsurilor primite, un portofoliu mediu la BVB este format în proporție de 76% din acțiuni listate pe piața principală, restul de 24% fiind acțiuni de pe piața AeRO.

Din punctul de vedere al momentului deciziei de a investi la BVB, cei mai mulți dintre respondenți au menționat că au investit pentru prima dată la bursă în ultimii trei ani (52,5%). Un procent însemnat dintre respondenți, 26,6% au precizat că au investit pentru prima dată la BVB în perioada de pandemie, între 2020 și 2021. 18,6% dintre participanții la studiu sunt persoane care au investit pentru prima oară la BVB cu mai mult de zece ani în urmă.

În ceea ce privește principalele motive pentru care participanții la studiu au investit bani pe bursa românească, 76,3% au declarat că au făcut acest lucru pentru a obține profit din capitalul de care dispun, 67,2% pentru a beneficia de un randament mai mare decât cel oferit de un depozit bancar, iar 58,2% pentru diversificarea investițiilor. Aproape o treime dintre participanți, 29,4% au fost de părere că este ușor să investești la bursă.

Când vine vorba de activitatea de tranzacționare a investitorilor, 69,5% dintre respondenți au precizat că efectuează tranzacții bursiere lunar sau mai des, în timp ce doar 7,3% efectuează o dată la 4-6 luni. Dintre persoanele care tranzacționează acțiuni săptămânal, 92,3% dețin și criptomonede.

În ceea ce privește durata medie de deținere a unei acțiuni, 60% dintre respondenți au menționat că păstrează o acțiune în portofoliu maximum 12 luni, dintre care peste jumătate investesc pentru un termen mai scurt de 6 luni. 16,9% de investitori investesc de obicei în companii pentru o perioadă de 1 până la 2 ani, în timp ce 23,2% dintre investitori au o viziune pe termen mediu și lung, declarând că păstrează o acțiune în portofoliu mai mult de doi ani.

Cele mai multe investiții sunt realizate în sectoarele de energie/utilități (68,9%), IT&C (63,8%) și domeniul financiar-bancar (58,2%), urmate de imobiliare (43,5%), telecomunicații (37,9%), servicii medicale (34,5%), agricultură (33,9%). La polul opus se situează companii din sectoarele de comerț (30,5%) si farmaceutice (30,5%), producție industrială și construcții (27,1%) și transport (20,3%).

Întrebați despre tipurile de acțiuni preferate, 44,6% dintre respondenți au menționat că preferă în egală măsură atât acțiunile care asigură un dividend ridicat, cât și acțiunile cu potențial de creștere ridicat. Un procent semnificativ de respondenți, 40,7%, preferă sa investească în acțiuni cu un potențial de creștere ridicat în timp ce numai 14,7% se uită doar la acțiunile care asigură un dividend ridicat. În ceea ce privește împărțirea deținerilor pe cele două tipuri de acțiuni, 56% dintre respondenți au în portofoliul lor acțiuni care au un potențial de creștere ridicat, în timp ce 44% dețin acțiuni în companii care asigură un dividend ridicat.

Din perspectiva randamentului anual vizat pentru investițiile de pe bursă, 61,6% dintre respondenți consideră că un randament anual cuprins între 10-20% este unul mulțumitor. 15,8% dintre respondenți sunt mulțumiți de un randament de peste 20%, în timp ce media tuturor răspunsurilor se transpune într-un randament de 14,5% pe an. Totodată, la întrebarea privind definirea randamentului atractiv, media tuturor răspunsurilor indică 20% pe an.

În ceea ce privește numărul de IPO-uri și plasamente private la care respondenții au participat în ultimii doi ani, 22,6% au participat la două IPO-uri sau plasamente private, în timp ce 10,2% au investit în cadrul a cinci sau chiar mai multe IPO-uri sau plasamente private în ultimii doi ani. Cei mai mulți dintre respondenți, 23,2%, nu au participat la niciun IPO sau plasament privat în ultimii doi ani.

Studiul efectuat de MIA Marketing include răspunsuri primite din partea unui număr de 177 investitori de retail, care la momentul cercetării aveau capital investit la Bursa de Valori București. Dintre respondenți, 77 de investitori au vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, 61 între 26-45, iar 39 au peste 45 de ani. În ceea ce privește nivelul de educație al acestora, 88% dintre respondenți au studii superioare. În ceea ce privește ocupația respondenților, 67% dintre aceștia sunt salariați cu normă întreagă, 2% cu jumătate de normă, 13% antreprenori, 9% liber profesioniști, 1% studenți, iar 8% au indicat altă ocupație.

Datele prezentate mai sus reprezintă o primă parte a rezultatelor pe care MIA Marketing le-a colectat de la respondenți. Cornerstone Communications și MIA Marketing urmează să publice o a doua parte a studiului în perioada următoare, care va oferi informații cu privire la criteriile pe care investitorii le aplică atunci când selectează companiile în care investesc, ce îi face să nu investească în companii, precum și ce aspecte iau în considerare atunci când iau decizii de investiții.

 

###

Despre MIA Marketing

MIA Marketing oferă de peste 30 de ani comunității de afaceri din România acces la soluții de cercetare a pieței prin metodologii personalizate, pentru studii cantitative și calitative. Cu o echipa de reputați cercetători și analiști în domeniul marketingului, MIA Marketing a fost implicată de-a lungul existenței sale în peste 2.000 de analize și studii de piață realizate pentru companii locale și multinaționale active în diverse sectoare economice, precum  FMCG, retail, sănătate, telecomunicații, IT&C, auto, agricultură, media și servicii financiare. MIA Marketing este membră ESOMAR începând cu anul 1994.

 

Despre Cornerstone Communications

Cornerstone Communications este o firmă de tip boutique cu sediul în București, specializată în relații cu investitorii și servicii de consultanță pentru piața de capital. Compania furnizează servicii integrate de comunicare și consultanță companiilor care sunt deja listate pe Bursa de Valori București, precum și afacerilor antreprenoriale care doresc să atragă finanțare prin piața de capital românească. Cornerstone Communications este de asemenea Consultant Autorizat pentru piața AeRO a BVB.

 

Ultimele articole